Exerciții de relaxare înainte de nuntă

Cu certitudine vrei să fii relaxată la nuntă, să te simți echilibrată și să îți găsești ușor buna dispoziție! Iată câteva exerciții de relaxare care îți vor fi utile la marele eveniment, dar și pe viitor.
Exerciții de respirație
Atât yoga cât și meditația sunt cunoscute pentru efectul lor pozitiv asupra detensionări, regăsirii echilibrului și energiei. Iar amândouă au ca punct central tehnicile de respirație. Nu spunem că trebuie să aderi la aceste practici dacă ele nu sunt pe gustul tău, dar o respirație controlată este recomandată și de psihologi pentru efectele ei relaxante.
Prin respirație aducem oxigen în organism, deci viață. Dacă ai observat, atunci când ești stresată sau obosită, tinzi să respiri superficial. Astfel, creierul nu se oxigenează suficient, iar starea ta este amplificată. În momentele stresante este dificil să încercăm să controlăm acest lucru, mai ales dacă nu avem antrenament, de aceea, putem să îl începem din timp, cu calm și răbdare.
Acordă-ți 5 minute în fiecare zi în care să îți propui să nu faci nimic. Nu ține telefonul aproape, închide televizorul sau calculatorul și găsește un loc în care atenția nu îți este distrasă. Inspiră profund, cu gijă ca abdomenul tău să se umple de aer. De regulă, avem o respirație toracică, superficială. Respirația profundă, benefică, este cea abdominală. Păstrează câteva secunde aerul în abdomen, apoi expiră lent. După ce ai eliberat tot aerul, acordă-ți câteva secunde în care păstrezi această stare înainte de a inspira din nou. Repetă exercițiul de câteva ori fiind atentă la senzațiile din corpul tău. Este chiar recomandat să facem astfel de exerciții dimineața, când suntem odihniți, pentru a avea energie întreaga zi. Stresul, supărarea sau chiar furia sunt reacții generate de emoțiile și gândurile noastre. Concentrându-ne asupra corpului nostru, ne aducem gândurile în acord cu momentul prezent și ne distanțăm de probleme pentru a putea lua decizii mai raționale.
Mindfulness pentru mirese
Exercițiile de mindfulness ne ajută să ne concentrăm atenția asupra noastră și să ne observăm gândurile fără a le eticheta, fără a ne lăsa purtate de ele și fără a ne judeca pentru ele. De cele mai multe ori, mintea noastră se plimbă între trecut și viitor, rememorând evenimente mai puțin plăcute sau anticipând ce urmează să se întâmple. Și totuși, noi trăim în prezent, aici și acum. Nu putem interveni asupra lucrurilor care deja s-au petrecut și nici nu ghicim viitorul. Lăsându-ne însă antrenate de gânduri, ajungem să reacționăm în baza emoțiilor generate de ele, să fim impulsive și chiar irascibile. În special într-o perioadă stresantă precum cea a propriei nunți, în care avem atâtea responsabilități.
Meditația din mindfulness nu implică nicio abilitate specială, ci disponibilitate pe care ți-o arăți ție. Oferă-ți câteva minute în care să stai într-un loc liniștit și să îți observi gândurile. Lasă-le să treacă fără să le investești cu convingeri sau credințe. Doar pentru că ceva se întâmplă în mintea ta, nu înseamnă că este adevărat! Permite gândurilor să treacă mai departe, iar tu rămâi în postura de observator. Dacă ai tendința de a te lăsa purtată de ele, amintește-ți scopul exercițiului și, cu blândețe, adu-ți atenția înapoi în prezent. Vei învăța astfel să gestionezi mai bine stările pe care le trăiești și să nu asociezi emoții puternice gândurilor tale. Iar dacă acestea apar, vei știi să le gestionezi și să nu te lași purtată de ele. Doar așa înveți să te bucuri de prezent și, cu această ocazie, de ziua nunții tale!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *