Cele mai ciudate obiceiuri de nuntă

Nu vrei să joci hora în fața blocului? Furatul miresei ți se pare inutil? Află că în lume există obiceiuri de nuntă mult mai ciudate decât acestea…

 

Acoperirea mirilor cu resturi de mâncare

Scoția este țara care pune în aplicare acest obicei… mirositor. Atât mirele cât și mireasa, tradițional, înainte de nuntă, sunt „bombardați” cu diverse resturi de mâncare, inclusiv ouă sau pește. Se pare că este de bun augur dacă ei se supun acestei tradiții. Scoțienii cred că dacă un cuplu poate trece prin asta, atunci căsnicia lor va rezista tuturor problemelor. Se pare că o continuare a obiceiului spune că mirii, după atacul cu deșeuri, ar trebui legați de un copac. Dacă faci față acestei traume, clar poți trece printr-o căsnicie… Noroc că noi am scăpat de astfel de obiceiuri de nuntă.

 

Să plângă toate femeile la nuntă!

Minoritatea Tujia din China duce plânsul la un nivel nebănuit de noi. Femeia, cu o lună înainte de căsnicie, începe să plângă câte o oră zilnic. După zece zile i se alătură mama, care va plânge câte o oră alături de mireasă. Iar după alte zece zile, bunica. Astfel, la finalul lunii vor plânge toate femeile. Tradiția spune că este un cântec al bucuriei, întrucât fiecare femeie plânge în altă tonalitate. Nu e prea romantic și strică machiajul, dar dacă ei consideră de bun augur asemenea obiceiuri de nuntă…

 

Îngășarea miresei

Știi cum înainte de nuntă noi, femeile, începem să ținem diete pentru a arăta cât mai bine în rochia de mireasă? În Mauritania, tradiția spune că o mireasă, cu cât este mai grasă, reprezintă o garanție pentru o căsnicie plină de noroc și prosperitate. Din păcate, unele mirese sunt îndopate pentru a nu pune pe fugă norocul din viitoarea familie, lucru care se soldează cu multe probleme de sănătate. Cum era de așteptat…

 

Întâi te căsătorești cu un copac

În india, femeile născute sub o anumită combinație astrologică (în care Marte și Saturn sunt amândouă în a șaptea casă) sunt numite Manglik și sunt considerate a fi blestemate ca, atunci când se căsătoresc, să rămână văduve de timpuriu. Prin urmare, înainte de căsnicie, femeia este căsătorită cu un copac, căruia ulterior i se dă foc pentru a rupe blestemul. Nouă ne pare rău de bietul copac și ne bucurăm că avem obiceiuri de nuntă prietenoase cu natura.

 

Dovezi de dragoste extreme

Continuând seria de obiceiuri de nuntă pe care ne bucurăm că nu le avem, ajungem în Fiji, unde, pentru un bărbat nu este suficient să ceară mâna iubitei de la tatăl acesteia. Dacă la noi vizita este însoțită de prăjituri, șampanie și multe promisiuni de fericire eternă, în Fiji, bărbatul trebuie să aducă un dinte de balenă socrului. Având în vedere că vorbim despre cel mai mare mamifer din lume pe care nu îl găsești în vreun acvariu, ne imaginăm că o astfel de aventură dovedește că este vorba despre dragostea adevărată…

 

Nuntă cu pupături

În Suedia, tradiția spune că, dacă unul dintre miri pleacă de la masă pentru a folosi toaleta, cel rămas va putea fi pupat de către toți invitații dornici. Nu știm exact simbolistica, dar ar putea fi un motiv în plus pentru divorț…

 

O comă alcoolică la început de căsnicie?

În Franța exista o tradiție (se pare că în timp au renunțat la ea) care spunea că mirii, la finalul nunții, trebuie să bea tot alcoolul rămas… dintr-un vas WC. Sperăm să fie vorba despre un vas nou, dar tot nu e foarte atrăgător, nu? Probabil era un semn de noroc, dar tinerii din ziua de azi preferă obiceuri de nuntă (mult) mai …sanitare.

 

Tăvălirea invitaților

În arhipelagul insulelor Marchize, la finalul nunții, toate rudele miresei trebuie să se întindă cu fața în jos pe iarbă sau asfalt, formând un covor uman pe care vor păși cei doi tineri căsătoriți. Sperăm că cei doi sunt în limitele normale ale greutății și au pasul ușor. Probabil, cu așa obiceiuri de nuntă, mirele nu va avea ce căuta, o perioadă, în vizită la socrii.

 

Ne căsătorim sau ne distrăm?

În Congo, dacă vrei să strici o nuntă, aduci un comediant. Se pare că pentru ei căsnicia este un lucru serios și glumele nu își au locul. Pentru a-și demonstra respectul față de căsnicie, mirele și mireasa nu au voie nici să zâmbească pe parcursul întregului eveniment. Sperăm că pe parcursul vieții în doi, vor avea parte și de râsete.

 

Cu prietenie,

Echipa Occidentului 12

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *