Sfaturi utile în alegerea unei firme de catering

În ziua de azi, suntem obișnuiți să căutăm online informații despre serviciile de care avem nevoie. Ne ajută totodată să citim și recenziile oferite acelor parteneri care ne-ar interesa, dar nu numai atât. Iată câteva sfaturi utile în alegerea unei firme de catering.

 

Interesul față de nevoile tale

Încă de la prima abordare și primele comunicări îți poți face o impresie corectă despre atitudinea pe care viitorul tău partener o are față de tine. Deseori, căutăm o firmă de catering după recenziile foarte bune, iar când o abordăm avem de-a face cu amânări, răspunsuri întârziate, eventual sugestii despre cum am putea noi, clienții, să ne pliem pe nevoile lor. Nu este pentru nimeni important „brandul” serviciului de catering ci calitatea acestui serviciu, felul în care poate satisface nevoile noastre de clienți. Așadar, dacă răspunde greu la email sau telefon, dacă nu pare flexibil și nici impresionat de comanda ta (poate nesatisfăcătoare ca buget după așteptările lui), nu este un partener pe care să te poți baza și care să își dea interesul pentru evenimentul tău. Mai bine spui pas, indiferent de numele firmei.

 

Capacitatea de a se adapta evenimentului tău

Cateringul mesei de prânz pentru firme (fie ele și) corporate, este foarte diferit de cateringul pentru un eveniment. Nici chiar evenimentele nu se aseamănă îndeajuns… Unele firme de catering recunosc deschis că sunt specializate pe o anumită nișă și nu își asumă servicii pentru care nu sunt pregătite. Altele, însă…

Prin urmare, atunci când discuți cu o firmă de catering, trebuie să spui foarte clar ce anume te interesează, ce tip de eveniment planifici, ce mâncăruri dorești și ce tip de prezentare și implicare din partea viitorului partener. Este recomandat să alegi pe cineva cu experiență în tipul de eveniment pe care urmează să îl organizezi, flexibil și disponibil.

 

Flexibilitatea meniului

Știți deja că de multe ori, din partea serviciilor de catering primiți meniuri deja alcătuite, în diferite combinații, cu prețuri pe măsura preparatelor. Desigur, uneori, astfel de meniuri gata făcute pot fi utile și pot scurta anumiți pași. Dar acum, nu vorbim despre pauza de prânz la birou, motiv pentru care, serviciul de catering trebuie să fie receptiv dorințelor tale, să fie suficient de flexibil încât să se adapteze nevoilor tale și să dispună de specialiștii necesari în caz că îți dorești anumite preparate mai deosebite.

 

Organizarea unei degustări

Știm deja că preparatele pot arăta excelent în fotografii – există chiar și fotografi și studiouri specializate în astfel de sesiuni, dar oare în realitate cum arată? Și, cel mai important, ce gust au? Desigur, în caz că nu știați și vă stricăm apetitul generat de o poză delicioasă, ar fi imposibil să consumăm preparatele din fotografie întrucât, deseori, acestea sunt cosmetizate cu produse… mai puțin comestibile dar extrem de fotogenice. Totuși, și înafara unor fotografii profesioniste, este important ca serviciul de catering ales să fie dispus să organizeze o degustare în care să aveți ocazia să vedeți preparatele, prezentarea lor, dar și gustul pe care îl au.

 

Renunțați la deciziile pripite, mai ales când organizați un eveniment și nu uitați că dumneavoastră sunteți clientul și aveți nevoie de un partener de încredere, nu de unul dificil și pretențios… de cele mai multe ori, acestea sunt atributele clientului.

 

Echipa Romanian Catering

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *